Lista de invitati e una dintre cele mai grele misiuni ale mirilor. Ai vrea sa-ti inviti toti cunoscutii, ai vrea sa le faci pe plac si parintilor, care insista sa cheme si niste rude indepartate cu care nu ai mai vorbit de vreo 10 ani. La inceputul anului trecut mi-am planuit propria nunta si imi dau seama cat de dificil trebuie sa fie si pentru voi. Din propria experienta, cel mai bine e sa incepi de la intrebarea “Pe cine vrei cu adevarat langa tine in aceasta zi cu adevarat speciala?” Si contureaza o scurta lista de invitati.

Apoi ia in considerare bugetul si stabileste cat de mult iti permiti in mod realist sa aloci fiecarui invitat. Inainte de a stabili varianta finala, atat eu, cat si sotul meu, am stabilit sa nu invitam persoanele pe care nu le-am mai vazut deloc in ultimii 3 ani. Daca alegi o astfel de varianta, trebuie sa fiti amandoi de acord si sa va tineti de decizia luata!

Daca aveti prieteni pe care ii cunosteti de putin timp sau colegi pe care nu i-ati invita neaparat, dar va este rusine sa nu o faceti, puteti gasi o solutie de compromis. Le puteti spune ca petrecerea e doar in familie, dar ca v-ar placea foarte mult sa va fie alaturi in momentul cununiei, la Biserica. Stabileste astfel lista finala si cauta invitatiile care sa va reprezinte. Nu uita sa treci daca de confirmare si, daca nu primesti niciun raspuns, suna tu. Sunt sigura ca nu ai vrea sa te trezesti in mijlocul evenimentului cu mai multi invitati decat te asteptai. Este ziua voastra si trebuie sa va simtiti bine, nu sa rezolvati probleme!